Laptop Lenovo B590 – Review – Pret – Detalii



Ce avem noi aici? Un laptop multimedia cu inclinatii spre clasa business, toate acestea la niste preturi extrem de atragatoare. Mai precis, este vorba de Lenovo B590, un laptop lansat recent de multinatonala chineza. Beneficiaza de cateva caracteristici ce il apropie de zona business, dar la “origine” este un device multimedia. Toate la timpul lor… Sa incepem cu “inceputul”.

1x1.trans Laptop Lenovo B590   Review   Pret   Detalii

Aspectul exterior este destul de simplu, dar, in acelasi timp, foarte atragator. Pe de alta parte, nu va fi pe placul persoanelor carora le plac culorile aprinse sau acelora care le place sa iasa in evidenta. Portabilul este “zugravit” in deja celebrul negru si este “invelit” in plastic. Insa, plasticul este de o calitate foarte buna si insufla proprietarului un aer serios si sobru. Mie imi place foarte mult. E unul din acele laptopuri care nu a fost proiectat pentru “tavaleala”. E mat, liniile sunt frumos realizate si nu va trebui sa-l stergi la fel de des ca pe modelele lucioase.

1x1.trans Laptop Lenovo B590   Review   Pret   DetaliiDisplay-ul are o diagonala de 15.6 inci, este de tip LCD LED si afiseaza continutul la o rezolutie de 1366×768 pixeli. Nimic special pana acum. Un singur lucru ar mai fi demn de mentionat. Ecranul este mat, lucru care te va ajuta foarte mult daca obisnuiesti sa lucrezi in locuri cu lumina puternica. Culorile sunt bune, luminozitatea este excelenta, dar unghiurile de vizibilitate nu sunt foarte largi. Experienta in jocuri va fi placuta, atata timp cat nu te aventurezi spre jocuri cu cerinte enorme de resurse. Dar aici deja nu mai vorbim de ecran…

Tastatura de tip chiclet este full-size (contine si zona numerica) si este absolut fantastica. Cei de la Lenovo sunt celebri la acest capitol. Butoanele sunt frumos delimitate, cursa acestora este ideala, iar zgomotul este (aproape) inexistent. Mainile nu te vor mai durea asa de tare, chiar si dupa o sesiune de scris de cateva ore. Suprafata touchpad-ului este putin texturata si placuta la atingere, gesturile multi-touch sunt prezente, iar cele doua butoane sunt suficiente de mari si ofera un feedback grozav. La acest capitol, mai trebuie amintit cititorul de amprente, un plus pentru protectia datelor tale.

Camera web este foarte calitativa, fiind capabila sa inregistreze capturi video la o rezolutie HD (1280×720 pixeli). Acest aspect este important, atata timp cat posesorul/posesoara laptopului are pretentia ca interlocutorul/ii sai sa beneficieze de niste imagini cat mai bune, intr-o conferinta video. Lenovo B590 mai dispune de o unitate DVD-RW, de un cititor de carduri si de doua difuzoare stereo. In cazul in care calitatea audio ti se va parea nesatisfacatoare (cu toate ca nu cred ca se va intampla asta), este indicat sa folosesti o pereche de casti.

1x1.trans Laptop Lenovo B590   Review   Pret   DetaliiMai avem un “hop” si ajungem sa vorbim si despre procesor, RAM etc. Sa terminam cu port-urile. Aceastea sunt destule si aici ma refer, in special, la USB-uri. Majoritatea laptopurilor dispun de 3 port-uri USB. Exceptiile (intr-un sens mai putin bun) beneficiaza de doua. Acest model este tot o “exceptie”, dar in sensul bun, deoarece este “inzestrat” cu patru port-uri USB, doua 2.0 si doua 3.0. Deci, indiferent cate dispozitive pe USB folosesti (nu mai multe de 4 ), acum ai loc pentru toate. Ce mai avem? Clasicele VGA, HDMI, Rj-45 si audio combo.

Ei bine, am ajuns la partea care sunt convins ca te intereseaza foarte mult. Procesoarele ce echipeaza acest model sunt variate, atat Sandy, cat si Ivy Bridge. In functie de buget, poti alege un Intel i3 sau i5. Procesoarele AMD nu fac parte din “oferta”. Un lucru e sigur: modelele cu Windows 8 preinstalat beneficiaza DOAR de placa video integrata (Intel HD Graphics 3000 sau 4000, in functie de platforma procesorului), in timp ce modelele fara Windows dispun de placa video dedicata, modelul GeForce 610M, de la NVIDIA. Jocurile vor rula binisor, dar nu trebuie sa ai pretentii foarte mari de la aceasta (placa video).

In ceea ce priveste memoria RAM si hard disk-ul…ai o singura varianta: 4 GB@1600 Mhz si 500 Gb. Din fericire, RAM-ul poate fi suplimentat pana la 8 Gb. Capacitatea HDD-ului mi se pare multumitoare. Daca nu esti de aceiasi parere cu mine, mai poti castiga ceva spatiu cu ajutorul unui stick USB/card/hard-disk extern. Asadar, vei avea la dispozitie mai multe modele, fie ca bugetul tau este de 2200 lei, fie ca e de 3000 lei.

1x1.trans Laptop Lenovo B590   Review   Pret   DetaliiNe cam apropiem de final. O alta caracteristica “business” a lui B590 este conexiunea Bluetooth 4.0. Pentru conexiunea la internet, in afara de retea, vei mai avea la dispozitie wireless-ul de tip N. Un alt punct forte al acestui laptop este reprezentat de bateria cu 6 celule, ce poate dezvolta o autonomie uimitoare. In regim multimedia (filme, in special), portabilul va ramane fara energie dupa aproximativ 4 ore. In regim gaming, acesta se va stinge dupa 2-2.5 ore. In schimb, daca doar navighezi pe net (via wifi), cu luminozitatea la 60-70%, bateria va “trece in nefiinta” dupa aproape 6 ore. E foarte bine, nu? Si o ultima observatie (inainte de concluzie), greutatea acestui dispozitiv este de 2.5 kg.

O scurta recapitulare. Lenovo B590 este un laptop cu design business, cu specificatii foarte bune si cu un pret de raft extrem de atragator. Procesoarele sunt numai Intel, ceea ce se simte la pret, dar si la performante. Cititorul de amprenta, versiunea 4.0 a Bluetooth-ului, autonomia ridicata, camera web HD si tastatura calitativa fac din acest model un best-buy.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>